x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident GRAV de microbuz pe DN 7. Nouă persoane au ajuns la spital

Accident GRAV de microbuz pe DN 7. Nouă persoane au ajuns la spital

01 Oct 2019   •   08:58
Accident GRAV de microbuz pe DN 7. Nouă persoane au ajuns la spital
Sursa foto: IPJ Sibiu

Nouă persoane dintr-un microbuz au fost transportate, marţi, la Spitalul Clinic Judeţean din Sibiu, în urma unui accident rutier care a avut loc în cursul nopţii, pe DN 7, zona Lazaret, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

"Şoferul unui microbuz transport persoane condus spre Vâlcea pierde controlul direcţiei de deplasare şi intră în coliziune cu un cap de pod. Şoferul, 46 de ani, sibian, şi cei 8 pasageri, adulţi, transportaţi la spital conştienţi. Se fac cercetări pentru stabilirea cauzei producerii accidentului", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Luciana Lazăr.

Un bărbat a fost transportat la spital inconştient, iar alte opt persoane, conştiente, cu diverse traumatisme.

"Au fost implicate nouă persoane adulte, opt bărbaţi şi o femeie, cu vârstele cuprinse între 25 şi 60 de ani, cărora li s-au acordat îngrijiri medicale. Echipajele SMURD şi autospeciala de transport victime multiple au transportat la UPU Sibiu şapte persoane, şase bărbaţi şi o femeie, dintre care şase conştiente, cu diverse traumatisme, şi un bărbat inconştient. Celelalte două persoane implicate au fost transportate la UPU Sibiu de către SAJ", a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (IDU) Sibiu, Alina Voina.

Cei de la Ambulanţa din Sibiu au preluat de la locul accidentului doi bărbaţi, unul cu traumatism membrul inferior, posibil fractură, iar celălalt cu traumatism de membru inferior şi fractură de piramidă nazală. AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident