x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident GRAV în Hunedoara. Un microbuz a intrat pe contrasens într-un TIR. Două persoane au murit, iar alte două au fost rănite grav

Accident GRAV în Hunedoara. Un microbuz a intrat pe contrasens într-un TIR. Două persoane au murit, iar alte două au fost rănite grav

04 Oct 2019   •   08:55
Accident GRAV în Hunedoara. Un microbuz a intrat pe contrasens într-un TIR. Două persoane au murit, iar alte două au fost rănite grav
Sursa foto: Captura Video

Două persoane au murit, iar alte două au fost rănite grav într-un accident ce a avut loc vineri dimineaţa pe DN 66, pe raza comunei Băcia, din judeţul Hunedoara, după ce microbuzul în care se aflau a intrat în coliziune cu un camion TIR care circula din sens opus.

Victimele sunt şoferul microbuzului, un bărbat de 51 de ani, din municipiul Brad, şi o femeie de 47 de ani. Alte două femei care se aflau în maşină au suferit traumatisme grave în urma impactului şi au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Deva.

Din primele cercetări ale poliţiştilor, microbuzul circula de la Petroşani spre Simeria, iar accidentul a avut loc pe fondul unei depăşiri neregulamentare efectuată de şoferul microbuzului, într-o zonă prevăzută cu semnalizare în acest sens. În maşină se aflau doar şoferul şi cele trei femei.

"În urma impactului, şoferul microbuzului şi un pasager au murit, iar doi pasageri din microbuz au fost grav răniţi", a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, Bogdan Niţu.

Pentru salvarea victimelor, la faţa locului au intervenit echipaje ale pompierilor militari din Deva şi Orăştie, cu mai multe ambulanţe, o autospecială de descarcerare, una de transport victime multiple şi autospeciale de stingere.

"Trei dintre oamenii aflaţi în microbuz au fost scoşi din maşină cu ajutorul echipei de descarcerare", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.

Traficul rutier era blocat în zona accidentului, în jurul orei 7,00. Circulaţia de la Haţeg spre Deva se poate face însă prin municipiul Hunedoara, a informat IPJ. AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident