x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident GRAV în Sibiu. A fost activat Planul roşu de intervenţie. Traficul este BLOCAT pe DN 7

Accident GRAV în Sibiu. A fost activat Planul roşu de intervenţie. Traficul este BLOCAT pe DN 7

19 Dec 2018   •   10:32
Accident GRAV în Sibiu. A fost activat Planul roşu de intervenţie. Traficul este BLOCAT pe DN 7

Planul roşu de intervenţie a fost activat, miercuri, în urma unui accident rutier produs pe DN 7, în localitatea sibiană Boiţa, traficul rutier fiind complet blocat.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, un şofer în vârstă de 39 de ani din judeţul Argeş, în timp ce conducea spre Râmnicu Vâlcea, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu două autoturisme care circulau regulamentar spre Sibiu. Primul autoturism a fost lovit lateral, iar al doilea frontal, fiind proiectat în afara părţii carosabile.

Conform aceleiaşi surse, primele informaţii indică faptul că trei persoane au fost rănite în accident. În urma evenimentului rutier, şoseaua a fost complet blocată, traficul fiind deviat pe străzile laterale.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu a anunţat că la faţa locului au intervenit două autospeciale cu unelte pentru descarcerare, o ambulanţă pentru terapie intensivă mobilă, o ambulanţă pentru transport victime multiple şi un echipaj SMURD. 

Sursă: Agerpres

×
Subiecte în articol: accident