x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident la Galați ! Trei persoane rănite după ce o utilitară s-a ciocnit cu un TIR

Accident la Galați ! Trei persoane rănite după ce o utilitară s-a ciocnit cu un TIR

08 Oct 2019   •   10:49
Accident la Galați ! Trei persoane rănite după ce o utilitară s-a ciocnit cu un TIR

Circulaţia a fost oprită timp de o oră, pe DN 25 Tecuci - Galaţi, după ce o autoutilitară s-a ciocnit cu un TIR în zona localităţii Braniştea. În urma accidentului au fost rănite trei persoane, a informat IPJ Galaţi.

Accidentul s-a produs pe fondul unei depăşiri neregulamentare, iar la faţa locului au intervenit echipajul SMURD tip C, echipajul SMURD tip B, o ambulanţă SAJ şi o autospecială de la Detaşamentul de Pompieri Galaţi, au anunţat reprezentanţii ISU.

În urma impactului, şoferul autoutilitarei a fost rănit grav şi a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi, unde va fi supus unei intervenţii chirurgicale. Celelalte două victime prezintă traumatisme minore şi au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În cauză a fost deschis dosar penal şi se continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea accidentului.

AGERPRES 

×
Subiecte în articol: accident