x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident la Vâlcea ! Doi șoferi de tir răniți pe DN7. Traficul blocat la Budești

Accident la Vâlcea ! Doi șoferi de tir răniți pe DN7. Traficul blocat la Budești

04 Oct 2019   •   11:56
Accident la Vâlcea ! Doi șoferi de tir răniți pe DN7. Traficul blocat la Budești

Două persoane au fost rănite şi transportate la spital, ca urmare a unui accident produs pe DN7, în localitatea Budeşti. Au fost implicate două autotrenuri şi un autoturism, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea. Cele două victime sunt şoferii TIR-urilor, pentru scoaterea unuia dintre ei din autovehicul fiind nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare.

Accidentul s-a produs după ce şoferul unuia dintre cele două autotrenuri, din cauza vitezei, ar fi pierdut controlul volanului într-o curbă, lovind un autoturism şi celălalt TIR, care circulau din sens opus.

"Conducătorul unui autotren, cetăţean bulgar, în timp ce se deplasa pe direcţia Piteşti - Râmnicu Vâlcea, într-o curbă la dreapta nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum, respectiv carosabil umed, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un autoturism şi un autotren, ce circulau regulamentar pe sensul Râmnicu Vâlcea - Piteşti. Conducătorul auto bulgar ar fi cel rănit grav", a spus Cătălin Udrea, purtător de cuvânt al IPJ Vâlcea.

Traficul rutier în zonă este blocat total, poliţiştii efectuând cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident