Două persoane au fost rănite grav, joi după-amiază, într-un accident produs în municipiul Bistriţa, pe DN 17, la intersecţia cu un drum judeţean, fiind vorba de un şofer de 25 ani şi o tânără aflată în maşina sa, în vârstă de 29 ani, potrivit datelor comunicate de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Diana Pintea.
Din datele poliţiştilor, şoferul ar fi încercat să vireze la stânga spre drumul judeţean, moment în care a fost colizionat de o maşină care se angajase în depăşirea sa, condusă de un tânăr de 19 ani.
În urma impactului, şoferul şi pasagera au suferit răni grave şi au rămas încarceraţi.
Pentru şofer a fost chemat un elicopter SMURD care să îl transporte la o clinică de specialitate din Mureş.
Traficul în zona în care s-a produs accidentul s-a desfăşurat timp de o oră pe un singur sens de mers.
Şoferul de 19 ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, în timp ce de la conducătorul auto de 25 ani au fost prelevate probe de sânge. AGERPRES