x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident teribil la Galaţi! O maşină de poliţie a fost implicată într-un accident în lanţ pe DN 25

Accident teribil la Galaţi! O maşină de poliţie a fost implicată într-un accident în lanţ pe DN 25

17 Oct 2018   •   13:38
Accident teribil la Galaţi! O maşină de poliţie a fost implicată într-un accident în lanţ pe DN 25

O maşină de poliţie a fost implicată într-un accident rutier în lanţ petrecut miercuri pe DN 25, în localitatea Independenţa, în urma căruia trei femei au fost rănite, a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi, Gabriela Costin. 

Potrivit acesteia, şoferul maşinii Postului de Poliţie Umbrăreşti, care transporta trei femei la audieri la Galaţi, a oprit la o trecere de pietoni, după un alt autoturism. Autospeciala de poliţie a fost lovită din spate de un tir şi a fost proiectată în autoturismul din faţa ei, cele trei femei fiind rănite. 

"Din primele cercetări a reieşit că şoferiţa unei maşini cu număr de Vrancea a oprit la trecerea de pietoni în comuna Independenţa, pentru a acorda prioritate unui pieton. În spatele maşinii cu număr de Vrancea a oprit o maşină de poliţie de la postul din Umbrăreşti, care aducea la Galaţi, la audieri, trei femei. Din spatele celor două maşini venea un tir al cărui şofer, un bărbat de 45 de ani, nu a păstrat distanţa şi a lovit maşina de poliţie şi a proiectat-o în autoturismul din faţă. Trei femei din maşina de poliţie, cu vârste cuprinse între 24 şi 35 de ani, care erau aduse la Galaţi, la audieri, au fost rănite", a spus Gabriela Costin. 

Toţi cei trei conducători auto implicaţi în accident au fost testaţi alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. 

În cauză se fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă. AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident DN25