x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident teribil la Tulcea: Un tânăr a fost rănit de un autobuz al societăţii de transport public

Accident teribil la Tulcea: Un tânăr a fost rănit de un autobuz al societăţii de transport public

04 Feb 2019   •   18:01
Accident teribil la Tulcea: Un tânăr a fost rănit de un autobuz al societăţii de transport public

Un tânăr tulcean a fost transportat, luni, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din municipiu, după ce a fost rănit de un autobuz al societăţii Transport Public SA.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ), tânărul, în vârstă de 20 de ani, din satul Valea Teilor, a fost surprins între un autobuz şi o maşină parcată, iar primele cercetări arată că şoferul autobuzului a intrat într-o curbă şi nu a păstrat distanţa laterală corespunzătoare faţă de un autoturism parcat.

În urma evenimentului, tânărul a fost transportat la SJU pentru îngrijiri medicale.

Potrivit IPJ, şoferul autobuzului, în vârstă de 32 de ani, poseda permis de conducere şi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

La rândul lui, directorul societăţii Transport Public SA, Dan Bălan, a declarat pentru AGERPRES că maşina parcată ocupa jumătate de stradă şi că victima este vinovată de eveniment.

"Şoferul autobuzului credea că tânărul, pe care îl văzuse că traversase strada şi că se oprise lângă maşină, va aştepta să treacă autobuzul, înainte de a deschide portiera maşinii. Victima însă, înainte ca maşina luni să fie depăşită de autobuz, a deschis portiera, moment în care a fost expus", a afirmat directorul Bălan.

Potrivit acestuia, şoferul autobuzului a fost angajat în urmă cu o săptămână şi se afla în perioada în care este supervizat de un coleg cu experienţă.

IPJ continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc accidentul. AGERPRES

×
Subiecte în articol: accdent tulcea