x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident între un TIR și o autoutilitară pe autostrada A1, în județul Sibiu — o persoană rănită

Accident între un TIR și o autoutilitară pe autostrada A1, în județul Sibiu — o persoană rănită

de Redacția Jurnalul    |    04 Oct 2025   •   13:20
Accident între un TIR și o autoutilitară pe autostrada A1, în județul Sibiu — o persoană rănită

Circulația este restricționată sâmbătă pe autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona kilometrului 238, după o coliziune între un TIR și o autoutilitară. În urma impactului, o persoană a fost rănită, iar traficul se desfășoară pe banda de urgență.

Circulația este îngreunată sâmbătă pe autostrada A1 Sibiu – Deva, după un accident rutier produs la kilometrul 238, pe sensul către Deva, în județul Sibiu.

Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, un ansamblu rutier (TIR) și o autoutilitară au fost implicate într-o coliziune, în urma căreia o persoană a fost rănită și este evaluată medical la fața locului.

În urma impactului, banda 1 și banda 2 sunt blocate, traficul desfășurându-se pe banda de urgență, fără a se forma coloană de autovehicule.

Polițiștii rutieri și echipajele de intervenție acționează în zonă pentru degajarea carosabilului și reluarea circulației în condiții normale.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: accident tir autostrada a1