x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident GRAV cu șapte victime pe un drum județean din Iași

Accident GRAV cu șapte victime pe un drum județean din Iași

de Redacția Jurnalul    |    30 Mai 2023   •   21:49
Accident GRAV cu șapte victime pe un drum județean din Iași
Sursa foto: ISU Iasi

Şapte persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs în zona localităţii Dumbrava, comuna Ciurea, între două maşini, anunţă Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi.

Potrivit sursei citate, printr-un apel primit la serviciul de urgenţă 112 a fost semnalat faptul că într-un accident rutier produs pe DJ 248, în zona localităţii Dumbrava, au fost rănite şapte persoane.

La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de intervenţie ale ISU, printre care şi o autospecială de descarcerare, un echipaj de prim ajutor, o autospecială de transport victime multiple şi două ambulanţe tip B de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.

"În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme, dintre care unul a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-o curte. Sunt 7 persoane implicate, conştiente, neîncarcerate. Au fost preluate de către echipajele medicale. Toate victimele vor fi transportate la spital. Cauza producerii accidentului va fi stabilită de către organele in drept", a declarat Georgică Onofreiasa, purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: accident victime