x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Alertă în Râmnicu Vâlcea după ce un urs a intrat într-o gospodărie

Alertă în Râmnicu Vâlcea după ce un urs a intrat într-o gospodărie

23 Apr 2022   •   17:30
Alertă în Râmnicu Vâlcea după ce un urs a intrat într-o gospodărie
Sursa foto: AMP Libearty

O alertă a fost emisă în această dimineaţă în Râmnicu Vâlcea după ce un urs a intrat în gospodăria unei familii dintr-un cartier situat la periferia municipiului, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

Potrivit sursei citate, ursul nu a atacat oameni sau animalele din gospodărie, autorităţile sfătuind totuşi populaţia din zonă să rămână alertă.

"În această dimineaţă, ISU a transmis mesaj RO ALERT în municipiul Râmnicu Vâlcea, zona Feţeni, în urma apariţiei unui urs. Acesta a fost găsit în gospodăria unei familii, unde a provocat pagube materiale după ce a rupt un gard. Din fericire nu au fost semnalate persoane sau animale rănite sau atacate. La faţa locului au fost trimise două echipaje ale SMURD şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.

Reprezentantul pompierilor a precizat că ursul a fugit din gospodărie înainte ca echipajele de intervenţie să sosească, zona fiind în continuare supravegheată de jandarmi pentru a se asigura că aceasta nu se va întoarce.

×