x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Caz șocant la Galați! O femeie în vârstă a dezechilibrat, cu intenție, un alpinist aflat la etajul 11

Caz șocant la Galați! O femeie în vârstă a dezechilibrat, cu intenție, un alpinist aflat la etajul 11

de Redacția Jurnalul    |    05 Sep 2023   •   18:30
Caz șocant la Galați! O femeie în vârstă a dezechilibrat, cu intenție, un alpinist aflat la etajul 11

O femeie în vârstă a dezechilibrat, cu intenție, un alpinist utilitar aflat la mare înălțime. Inițial, femeia a primit doar avertisment. Polițiștii gălățeni au început cercetările în cadrul unui dosar penal de lovire sau alte violențe.

Incidentul a avut loc pe 1 septembrie, dar dosarul penal a fost deschis pe 5 septembrie.

Potrivit IPJ Galați, Secția 2 Poliție Galați a fost sesizată telefonic prin apel la 112, de un bărbat, de 50 de ani, cu privire la faptul că „în timp ce efectua unele activități, la un bloc cu 12 etaje, situat pe strada Regiment 11 Siret, din municipiul Galați, fiind asigurat cu corzi, în calitate de alpinist utilitar, angajat la o firmă de profil din orașul de domiciliu, ar fi fost dezechilibrat, de către o femeie, de la etajul 8, care locuiește în blocul respectiv.”

Polițiștii care au ajuns la fața locului au luat legătura cu apelantul, iar apoi au identificat persoana din apartamentul indicat, fiind vorba de o femeie, de 71 de ani.

Polițiștii au aflat că femeia a tras „cu putere de corzile de susținere, ulterior, bărbatul dezechilibrându-se”. Ea le-a spus polițiștilor că a „recurs la un astfel de gest pe motiv că nu ar fi fost mulțumită de activitatea pe care o efectua apelantul în calitate de alpinist utilitar în dreptul geamurilor de la locuința sa.”

Inițial, femeia a fost sancționată contravențional cu avertisment scris. Ulterior, marți, 5 septembrie, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție s-au sesizat din oficiu și „au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, urmând a fi efectuate cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.”

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: alpinist dosar femeie