x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Drum închis spre Târgu Jiu după o alunecare de teren în Horezu

Drum închis spre Târgu Jiu după o alunecare de teren în Horezu

de Redacția Jurnalul    |    14 Ian 2023   •   09:00
Drum închis spre Târgu Jiu după o alunecare de teren în Horezu
Sursa foto: Seintamplainvalcea.ro

O alunecare de teren s-a produs vineri noaptea pe DN 67, în Horezu, județul Vâlcea, pe sensul Târgu Jiu-Râmnicu Vâlcea. Pentru intervenția echipajelor de salvare s-a decis închiderea temporară a benzii de circulație pe sensul Târgu Jiu - Râmnicu Vâlcea.

Alunecarea de teren s-a produs pe DN 67 km151+150m, în orașul Horezu, pe sensul Târgu Jiu - Rm Vâlcea.

Ca urmare a deplasării în teren a echipajelor de poliție, s-au dispus mai multe măsuri.

Astfel, s-a luat măsura închiderii temporare a benzii de circulație pe sensul Târgu Jiu- Rm. Vâlcea între km 151+070m li 151+180m. Circulația pe sensul Tg. Jiu - Rm. Vâlcea se va realiza pe contrasens, dirijată prin indicatoare, balize și parapet lestabil. Circulația pe direcția Rm. Vâlcea - Tg. Jiu se va realiza prin parcarea adiacentă a acestui sens (vechiul DN 67), dirijată prin indicatoare, balize și parapet lestabil.

A fost realizată semnalizarea rutieră temporara de către SDN Vâlcea, urmând să fie completată sâmbătă.

Zona este monitorizată de către polițiștii din cadrul Poliției Horezu și de lucratorii din cadrul SDN Vâlcea - District Horezu.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: alunecare teren horezu drum inchis