x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Ambulanță implicată într-un accident pe un drum județean din Iași. Cinci persoane au fost rănite

Ambulanță implicată într-un accident pe un drum județean din Iași. Cinci persoane au fost rănite

de Redacția Jurnalul    |    19 Feb 2023   •   12:40
Ambulanță implicată într-un accident pe un drum județean din Iași. Cinci persoane au fost rănite

Un accident în care au fost implicate un autoturism și o ambulanță a avut loc duminică pe un drum județean din Iași. În urma impactului au rezultat 5 victime.

Potrivit ISU Iași, accidentul a avut loc localitatea Mihail Kogălniceanu, pe DJ 282 C, între un autoturism și o ambulanță tip B de la SAJ.

La fața locului intervin o autospecială de intervenție și stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, echipajul de TIM, o autospecială pentru transportul victimelor multiple și o ambulanta de la SAJ Iași.

Echipajele de intervenție au constatat că în urma accidentului rutier au rezultat 5 victime, conștiente, neîncarcerate.

Intervenția este în desfășurare.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ambulanta accident