x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Autospecială ISU Harghita, implicată într-un accident

Autospecială ISU Harghita, implicată într-un accident

de Redacția Jurnalul    |    27 Noi 2022   •   15:40
Autospecială ISU Harghita, implicată într-un accident
Sursa foto: Facebook Radiomures

O autospecială de pompieri care se deplasa pentru stingerea unui incediu din comuna Plăieșii de Jos, județul Harghita, a fost implicată duminică într-un accident. Doi subofițeri au fost răniți și vor fi transportați la spital.

Potrivit ISU Harghita, una dintre autospecialele de stingere care se deplasa la o misiune în comuna Plăieșii de Jos a fost implicată într-un incident rutier și a părăsit partea carosabilă.

Din primele informații, două cadre militare acuză probleme medicale.

Aceștia primesc îngrijiri la fața locului. Cei doi subofițeri sunt conștienți, starea lor este stabilă și vor fi transportați la spital, pentru investigații de specialitate.

Autospeciala este avariată și va fi tractată.

Autospeciala intervenea pentru stingerea unui incendiu la o casă de locuit din comuna Plăieșii de Jos, sat Iacobeni.

ISU Harghita susține că intervenția la incendiu nu este afectată, „întrucât la fața locului au fost alocate mijloacele tehnice necesare gestionării cu eficiență a misiunii de răspuns”.

Accident în misiune pentru un echipaj de pompieri

×
Subiecte în articol: accident autospeciala