x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Autoturism, lovit de tren în Suceava. Un bărbat şi un copil au fost răniţi

Autoturism, lovit de tren în Suceava. Un bărbat şi un copil au fost răniţi

13 Oct 2021   •   12:50
Autoturism, lovit de tren în Suceava. Un bărbat şi un copil au fost răniţi

Un bărbat şi un copil au fost răniţi, miercuri, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de tren în localitatea Bivolărie, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Alin Găleată.

Sursa citată a precizat că este vorba despre un bărbat în vârstă de 36 de ani şi un minor în vârstă de 11 ani, care au fost transportaţi la Spitalul Municipal Rădăuţi. Autoturismul cu care circulau cei doi a fost lovit de trenul Putna-Suceava în jurul orei 11,00, la o trecere la nivel cu calea ferată de la Bivolărie - Vicovu de Sus.

Pompierii militari au intervenit la faţa locului cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, în sprijinul acestora ajungând şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava.

Potrivit ISU Suceava, cele două victime erau conştiente şi cooperante la sosirea salvatorilor, dar prezentau traumatisme în urma accidentului.

×
Subiecte în articol: autoturism tren raniti