x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale O bătrână de 76 de ani a fost lovită de o mașină de poliție la Sfântu Gheorghe

O bătrână de 76 de ani a fost lovită de o mașină de poliție la Sfântu Gheorghe

de Redacția Jurnalul    |    23 Iun 2024   •   20:49
O bătrână de 76 de ani a fost lovită de o mașină de poliție la Sfântu Gheorghe

O bătrână de 76 de ani, care traversa strada prin loc nepermis, a fost accidentată duminică de o mașină de poliție în municipiul Sfântu Gheorghe. Agentul de poliție care conducea autospeciala a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul nu a indicat consumul de băuturi alcoolice.

„În dimineața zilei de 23 iunie, în jurul orei 09:45, o autospecială de poliție care se deplasa pe raza municipiului Sfântu Gheorghe, ajunsă pe strada Jozsef Attila a surprins și accidentat o femeie de 76 de ani care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis”, anunță IPJ Covasna.

În urma accidentului, femeia a primit îngrijiri medicale la fața locului și ulterior a fost transportată la spital, pentru continuarea investigațiilor de specialitate.

„Agentul de poliție care conducea autospeciala a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul nu a indicat consumul de băuturi alcoolice. Ulterior, acestuia i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal deschis pentru vătămare corporală din culpă, pentru a clarifica toate circumstanțele legate de producerea accidentului rutier, fiind informat procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecatoria Sfântu Gheorghe”, se menționează în finalul comunicatului.

(sursa: Mediafax)

×