Incidentul a avut loc sâmbătă pe Bulevardul Siderurgiștilor din Galați. Deoarece mașina circula sinuos pe bulevard, jandarmii aflați într-o autospecială au avertizat-o sonor și luminos.
„Echipajul de jandarmerie aflat în misiune de menținere a ordinii publice pe raza municipiului Galați, în contextul acțiunilor derulate în cadrul planului Blocada, a observat în intersecția străzilor Gheorghe Doja și Siderurgiștilor cum la schimbarea direcției de mers spre stânga, conducătorul unui autovehicul înmatriculat în Suedia, a lovit atât indicatorul ocolire prin dreapta a stației de tramvai precum, cât și o bordură, continuându-și deplasarea”, a anunțat Jandarmeria.
În loc să oprească, șoferul a intrat cu mașina în autospeciala Jandarmeriei pe care a avariat-o. Imediat după impact, bărbatul aflat la volan și un pasager au încercat să fugă. Ei au fost prinși de jandarmi și au fost încătușați.
„Întrucât conducătorul autoturismului nu a oprit, jandarmii au pornit după el. Acesta a fost observat staționând în alveolele de parcare din strada Siderurgiștilor, în apropierea Spitalului de copii, iar în momentul în care a sesizat autovehiculul Jandarmeriei în dreptul său, conducătorul autoturismului a accelerat, cu intenția de a demara în trombă de pe loc, intrând în autospeciala de Jandarmerie și avariind portiera din dreapta și ușa culisantă. În momentul în care jandarmii au coborât din autospecială, au observat că șoferul autoturismului prezintă semne că ar fi sub influența alcoolului, motiv pentru care au cerut sprijinul unui echipaj de poliție rutieră. Jandarmii au luat măsura incătușării conducătorului auto, în vârstă de 33 ani, și a pasagerului din dreapta, în vârstă de 34 ani, deoarece aceștia au încercat să fugă de la locul incidentului. De asemenea, jandarmii au efectuat controlul corporal preventiv a celor două persoane cât și controlul autoturismului, nefiind găsite bunuri/obiecte interzise de lege”, au relatat jandarmii.
Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că șoferul era sub influența alcoolului. De asemenea, bărbatul nu avea acte asupra sa, iar polițiștii au fost nevoiți să facă verificări în baza de date pentru a se stabili dacă are permis de conducere.
„În urma testării șoferului, efectuată de către echipajul din cadrul Biroului Rutier Galați, cu aparatul Druger, a rezultat o alcoolemie de 0.96 mg alcool pur în aerul expirat, iar la testarea cu aparatul Drugtest rezultatul a fost negativ. Conducătorul auto a fost condus de către polițiștii rutieri la Spitalul de Urgență Galați, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Din verificările efectuate de către poliție a reieșit faptul că șoferul, în vârstă de 33 ani, nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul și nu are asigurare tip RCA”, au mai spus jandarmii.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe. De asemenea, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. Duminică, el va fi dus la Judecătoria Galați cu propunerea luării unei măsuri preventive.
Galati
(sursa: Mediafax)