x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Braconaj cu 40 de câini de vânătoare, în Botoșani

Braconaj cu 40 de câini de vânătoare, în Botoșani

de Redacția Jurnalul    |    11 Mar 2023   •   16:00
Braconaj cu 40 de câini de vânătoare, în Botoșani

Braconaj cu 40 de câini de vânătoare în Botoșani. Polițiștii au dat amenzi de 35.000 lei.

Polițiștii din Vlăsinești, județul Botoșani, au făcut sâmbătă 25 de percheziții domiciliare la locuințe și imobile aparținând unor suspecți în 6 dosare penale de braconaj cinegetic.

Peste 100 de forțe de ordine au fost implicate în desfășurarea activităților, care au avut loc în orașul Săveni și comunele Ungureni și Drăgușeni.

La locațiile vizate au fost descoperiți și ridicați, în vederea continuării cercetărilor, peste 40 de câini, animale sălbatice ținute în captivitate, piei și leșuri de animale, un autoturism, o motocicletă off road, o armă neletală supusă autorizării, telefoane mobile, precum și alte bunuri folosite la comiterea infracțiunilor.

S-au dat 19 amenzi în valoare de peste 35.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind microciparea câinilor, sterilizarea și înstrăinarea acestora.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: braconaj botosani