O femeie în vârstă de 57 de ani, pe care familia a dat-o dispărută crezând că a fost răpită, a fost descoperită fără suflare, miercuri, în puţul liftului de marfă din complexul comercial în care lucra, scrie mytex.ro.
Femeia, de loc din Timişoara, plecase de acasă luni dimineaţă, în jurul orei 6.30, spre serviciu, dar nu părea să mai fi ajuns la muncă şi nici acasă nu a revenit, astfel că familia a crezut că a fost răpită şi au anunţat Poliţia.
În cele din urmă, fiul ei a descoperit-o decedată, în puţul liftului.
„Mulțumesc de ajutor, se pare că a trebuit să o găsesc singur. Dumnezeu să o ierte”, a scris tânărul, astăzi, pe Facebook.
Urmează ca poliţiştii să stabilească împrejurările în care a survenit decesul timişorencei.
La faţa locului s-au deplasat şi inspectori de muncă.