O persoană a decedat şi alte două au fost grav rănite într-un accident petrecut vineri dimineaţa, în jurul orei 6,00, pe DN13 Braşov-Sighişoara, după ce un microbuz în care se aflau opt persoane s-a răsturnat, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, Ciprian Sfreja.
Potrivit sursei citate, din cele opt persoane aflate în microbuz, cinci au refuzat transportul la spital, iar celelalte trei au primit asistenţă medicală la faţa locului.
Pentru unul dintre răniţi, un bărbat în vârstă de 37 de ani, s-au aplicat manevre de resuscitare, dar în ciuda efortului depus de medici, acesta a decedat. Alţi doi pasageri, un bărbat în vârstă de 25 de ani cu traumatism cranio-cerebral şi o femeie de 38 de ani cu fractură de membru superior, au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov.
Ciprian Sfreja a mai menţionat că la faţa locului s-au deplasat patru echipaje SMURD şi două echipaje pentru descarcerare.
Circulaţia pe DN13 s-a desfăşurat cu dificultate până la finalizarea cercetărilor. AGERPRES