x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Câini și pisici în condiții groaznice, într-un apartament din Vulcan

Câini și pisici în condiții groaznice, într-un apartament din Vulcan

de Redacția Jurnalul    |    14 Mar 2024   •   13:45
Câini și pisici în condiții groaznice, într-un apartament din Vulcan
Sursa foto: Hepta

Polițiștii din Hunedoara au intervenit într-un bloc din Vulcan, unde șase câini și mai multe pisici erau ținute în condiții groaznice. Oamenii legii au fost sesizați după ce unul dintre câini a sărit de la etajul opt și a murit. Proprietarul a fost amendat, iar animalele au fost duse în adăpost.

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Hunedoara, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Vulcan, au intervenit marți pe raza municipiului Vulcan, ca urmare a unei sesizări cum că într-un apartament situat pe strada Mihai Eminescu un bărbat aplica rele tratamente față de șase câini și mai multe pisici.

Sesizarea semnala și faptul că înainte ca polițiștii să ajungă la fața locului unul dintre câini a sărit pe fereastra apartamentului, situat la etajul opt, decedând.

„Având în vedere condițiile insalubre și faptul că animalele nu beneficiau de hrană și apă în cantități suficiente, de un adăpost corespunzător sau de tratamente medicale, polițiștii au dispus plasarea acestora în adăpostul aparținând unei asociații pentru protecția animalelor. Față de deținătorul animalelor, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale, conform Legii 205/2004 privind protecția animalelor”, transmite, joi, Poliția Hunedoara.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: caini pisici condiții mizere