x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Căprioară salvată de un jandarm, la intrare în municipiul Brad

Căprioară salvată de un jandarm, la intrare în municipiul Brad

de Redacția Jurnalul    |    26 Noi 2023   •   19:40
 Căprioară salvată de un jandarm, la intrare în municipiul Brad

O căprioară speriată şi cel mai probabil lovită de o maşină a fost salvată, duminică, de un jandarm care a observat animalul dezorientat pe marginea DN 76, în zona unui viaduct aflat la intrarea în municipiul Brad.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara, plutonierul Matheus Ivaşca a văzut căprioara şi a anunţat imediat cea mai apropiată patrulă de jandarmi, precum şi pe reprezentanţii Gărzii Forestiere, după care a rămas alături de animalul sălbatic până la sosirea ajutoarelor.

"La faţa locului s-au prezentat în scurt timp jandarmii montani aflaţi în serviciu din cadrul Postului de Jandarmi Montan Vaţa de Jos şi reprezentanţii Fondului de Vânătoare nr. 5 Valea Lungă. Căprioara a fost preluată şi transportată în localitatea Luncoiu de Jos, unde a fost evaluată de un medic veterinar", a precizat sursa citată.

Căprioara va fi eliberată în natură după ce va primi îngrijirile medicale necesare.

 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: caprioara jandarm