x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Carantină prelungită în patru localități din apropierea Capitalei

Carantină prelungită în patru localități din apropierea Capitalei

03 Apr 2021   •   14:01
Carantină prelungită în patru localități din apropierea Capitalei

Carantina se prelungește, de sâmbătă, ora 22.00, cu 14 zile pentru localitățile Domnești, Jilava, Pantelimon și Voluntari, din județul Ilfov, anunță Prefectura.

Ca urmare a analizei de risc efectuată de către Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Ilfov şi a avizului Institutului Naţional de Sănătate Publică, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov a adoptat în şedinţă extraordinară Hotărârea nr. 70 din 02.04.2021 privind propunerea prelungirii măsurii de carantinare zonală pentru comuna Domneşti, cu satele aparţinătoare Domneşti şi Ţegheş, judeţul Ilfov”, precizează instituția.

În cadrul aceleiaşi şedinţei au mai fost luată Hotărârea nr. 71 din 02.04.2021 privind propunerea prelungirii măsurii de carantinare zonală pentru comuna Jilava, judeţul Ilfov; Hotărârea nr. 72 din 02.04.2021 privind propunerea prelungirii măsurii de carantinare zonală pentru oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov; Hotarârea nr. 73 din 02.04.2021 privind propunerea prelungirii măsurii de carantinare zonală pentru oraşul Voluntari, judeţul Ilfov.

În baza propunerilor înaintate, şeful DSU, secretarul de stat dr. Raed Arafat, a emis ordinele pentru prelungirea carantinei zonale până la 17.04.2021 ora 22,00, pentru toate cele patru localităţi din Ilfov.

Carantina a fost prelungită în cele patru localități, până în data de 17 aprilie.

×
Subiecte în articol: carantina ilfov