x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Casa de pensii Argeş, campioana proceselor intentate de pensionari   

Casa de pensii Argeş, campioana proceselor intentate de pensionari   

de Mariana Zaharia     |    19 Sep 2022   •   08:57
Casa de pensii Argeş, campioana proceselor intentate de pensionari   

Mii de cetățeni care se consideră nedreptățiți de Casele Județene de Pensii își caută dreptatea la instanțe. Într-o proporție covârșitoare, oamenii câștigă procesele. După sentință, funcționarii sunt obligați să recalculeze pensia, dar instituția este obligată să plătească și cheltuieli de judecată. Banii pentru a achita despăgubirile de judecată sunt virați din bugetul de asigurări sociale. Adesea, cheltuielile sunt cu mult mai mari față de suma pentru care pensionarul a intentat proces. Campioana dosarelor de asigurări sociale aflate de rolul instanțelor este Casa Județeană de Pensii Argeș la diferență mare de alte instituții de profil.

4.010 dosare de asigurări sociale - atâtea au fost pe rolul Curții de Apel Pitești, în cursul anului 2021, toate fiind intentate de cetățeni împotriva Casei Județene de Pensii Argeş. Vorbim de dosare nou intrate, în afara celor aflate deja pe rol. Chiar și așa, sunt cu peste 3.000 mai multe față de acțiunile în instanță nou intrate, pe care le-a avut Casa Județeană de Pensii Vâlcea, unde pe tot parcursul anului trecut au fost 874 dosare.

În 2022, CJP Argeș a avut în perioada ianuarie-septembrie 2.855 dosare noi, pe când CJP Vâlcea a avut 1.109. Situația nu este de ieri, de azi, ci de peste 10 ani. „Legea pensiei este dată din anul 2010. De cel puţin 10 ani avem litigii cu Casa Judeţeană de Pensii. Am avut şi în jur de 8.000 de dosare judecate într-un an. A început să crească de la an la an, pentru că oamenii au înţeles că pot să îşi câştige drepturile în instanţă şi depun tot mai multe cereri”, a declarat, pentru Jurnalul, Ion Rebeca, judecător la Curtea de Apel Piteşti, Secţia 1 civilă, purtător de cuvânt al Curţii de Apel Piteşti.   

Legea, prost interpretată!

În cele mai multe cazuri, procesele sunt câștigate de cetăţeni. Oamenii reclamă deseori că nu le-au fost luate în calcul anumite adeverinţe prin care sunt atestate veniturile sau cer recalcularea pensiei.

„Sunt trei tipuri de cereri. De recalculare a pensiei în raport cu veniturile brute dacă angajatorul a plătit contribuţiile la asigurări sociale. În urma unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie trebuie luate în calcul şi veniturile brute și am format o practică unitară să se aibă în vedere. Se cer documente, se cer adeverinţe suplimentare de la angajator care să ateste că au fost plătite contribuţiile. Avem şi câteva dosare prin care petenţii cer recalcularea  în funcţie de stagiul de cotizare de 20 de ani, respectiv stagiul de cotizare de 25 de ani. Şi aici, avem o decizie a ICCJ. De asemenea, sunt cereri privind indicele de corecţie. În raport cu acest indice s-a pronunţat Curtea Constituţională şi este un raport de 43,3% din câștigul salarial mediu brut realizat și valoarea unui punct de pensie în vigoare la data înscrierii la pensie, actualizată cu rata medie anuală a inflației. Sunt foarte multe dosare. Ca să vă dați seama, trei sferturi din dosarele Secției civile sunt cu Casele Județene de Pensii Argeș și Vâlcea. Nici nouă nu ne face bine că avem condica aglomerată. Sunt ședințe de judecată (n.r. într-o singură zi) în care avem 60-70 de litigii cu casele de pensii. Noi am sesizat asta! De fiecare dată, vreme de circa 5-6 ani la rând, Curtea de Apel Pitești a  fost pe locul 1 pe țară la încărcătura pe judecător. Pe noi ne afectează! Sunt și cetățeni care pierd procesul cu casele de pensii, dar la cei mai mulți se admit cererile și casele de pensii sunt obligate să le acorde drepturile”, a declarat judecătorul Ion Rebeca. 

Cheltuieli de judecată mult mai mari faţă de dreptul acordat  

Cheltuielile de judecată sunt de minim 500 de lei pentru faza procesuală, astfel încât instituțiile sunt obligate să plătească instanței de fond și celei care a judecat apelul, cu mult peste diferența care ar  trebui acordată pensionarului. Plățile pentru cheltuielile de judecată sunt făcute din bugetul de asigurări sociale. „Cheltuielile de judecată dispuse de instanţă sunt de la 500 la 1.000 de lei. De regulă, sumele acordate pensionarilor prin recalculare sunt cu mult mai mici faţă de cheltuielile de judecată, sunt undeva la 100 lei, 200 de lei, foarte rar 500 de lei. Nu câştigă chiar toţi cetăţenii, mai sunt şi cereri respinse, dar, în proporţie foarte mare, cererile pensionarilor sunt admise de instanţă! Noi nu facem altceva decât să aplicăm legea respectând deciziile de care vă spuneam, respectiv, decizia Curţii Constituţionale şi cele ale Înaltei Curţi de Casaţie şI Justiţie.” a mai explicat judecătorul Ion Rebeca.

Ministerul Muncii tace şi plăteşte

 Magistrații spun că funcționarii care fac primul calcul nu aplică prevederile legale și de aceea se ajunge în aceste situații. Pentru a se reduce numărul de dosare, au avut loc întâlniri între angajații Casei Județene de Pensii Argeș și reprezentanți ai Curții de Apel Pitești, au fost făcute instruiri, funcționarilor le-au fost aduse la cunoștință deciziile Curții Constituționale și ale Curții Supreme, dar situația a rămas neschimbată, astfel că, magistrații au ajuns să se întrebe cum de nu sesizează nimeni de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale această discrepanță între CJP Argeș alte case județene de pensii din țară. Cu atât mai mult cu cât suma datorată de Casa de Pensii Argeș ce trebuie plătită de la bugetul de asigurări sociale pentru cheltuielile de judecată este uriașă. Dincolo de încărcătura cauzată instanţelor de numărul mare de dosare şi a sumelor plătite după proces, rămân dezamăgirea și disconfortul celor care sunt nevoiţi să apeleze la instanţă pentru a obţine ceea ce li se cuvine.

„Soţul meu a ieşit la pensie la 63 de ani, că a avut grupa a II-a de muncă. A lucrat la Oltchim. Colegii lui au ieşit la pensie la aceeaşi vârstă, cu acelaşi număr de ani vechime, la Casa de Pensii Vâlcea au fost luate în calcul toate adeverinţele şi grupă. Lui, la Casa de Pensii Argeş, nu i le-au luat. Aşa că primea mai puţin decât cei care s-au pensionat la Vâlcea cam cu 200 de lei. I-am dat în judecată. Am plătit avocat, am avut mai multe termene de judecată. L-au pus să mai depună nişte acte şi până la urmă a câştigat. După recalculare i-au adăugat 185 de lei la pensie. Nu a apucat să se bucure de ei că, la vreo 5 luni după ce s-a terminat procesul, a murit. Dacă-i calculau corect de prima dată se bucura şi el de banii ăia de la început!” a povestit Ioana Rădoi, soţia unui pensionar din Argeş.    

 

Curioşi să aflăm cam câţi banii de la buget să duc pe cheltuieli de judecată, de la Casa Judeţeană de Pensii Argeş, am luat în calcul suma minimă de 500 de lei şi am înmulţit cu 3.000 de dosare pierdute într-un an (numărul ar putea fi mai mare). A rezultat 1.500.000 lei doar pentru un stadiu procesual. La toate procesele pierdute, casele de pensii sunt obligate să declare apel, de aceea suma rezultată la primul stadiu procesual se dublează. La o medie de 600 de lei cheltuieli de judecată, suma crește la 1.800.000 lei. Concluzia este că în jur de 3.000.000 - 3.600.000 de lei sunt plătiţi din bugetul de asigurări sociale doar din cauză că anumiţi funcţionari nu aplică în mod corect legislaţia şi o fac abia după ce sunt obligaţi de instanţă.

×