x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Case și străzi inundate în București, copaci căzuți și trenuri oprite la Hunedoara

Case și străzi inundate în București, copaci căzuți și trenuri oprite la Hunedoara

de Redacția Jurnalul    |    29 Sep 2024   •   21:14
Case și străzi inundate în București, copaci căzuți și trenuri oprite la Hunedoara
Sursa foto: Primăria Sectorului 6

Ploile torențiale care au lovit Bucureștiul și județul Ilfov au provocat numeroase probleme. A fost nevoie de intervenția echipajelor ISU București-Ilfov în 25 de situații de urgență. Intervențiile au avut loc în intervalul 8.00 - 20.00.

Cea mai mare parte a intervențiilor a constat în scoaterea apei acumulate. Pompierii au acționat în 17 cazuri pentru a elimina apa din locuințe, curți și străzi inundate.

În alte 6 situații, echipajele au fost chemate să îndepărteze copaci doborâți de vânt și ploi.

Furtuna a cauzat și pagube materiale. ISU anunță că trei mașini au fost avariate în urma incidentelor legate de vreme.

Hunedoara. Copaci prăbușiți și trafic feroviar întrerupt

Vremea rea din județul Hunedoara a generat o serie de probleme în ultimele ore. A fost nevoie de intervenția echipajelor ISU în mai multe localități.

La Orăștie, pompierii au îndepărtat un copac căzut pe DJ 705 – Grădiștea de Munte.

Un echipaj al Detașamentului Deva a intervenit pe DJ 687, în zona Cristur, unde drumul a fost acoperit cu apă din cauza refulării unui canal.

În Geoagiu, echipele de intervenție au acționat în „Cartierul muzicanților", unde un canal de evacuare a refulat.

În municipiul Hunedoara, un copac a căzut peste cabluri de televiziune și internet. Echipajele Detașamentului Hunedoara au intervenit și au degajat crengile de pe rețeaua de comunicații.

În Deva, pe strada Aurel Vlaicu, a fost nevoie de intervenția pompierilor deveni pentru a elibera strada de un copac căzut pe carosabil.

Duminică seară, pompierii din Petroșani și echipe ale Regulatorului CFR au intervenit pentru degajarea unui copac căzut pe linia de alimentare cu energie electrică a căii ferate Petroșani – Simeria, în zona Peștera Bolii. A fost întreruptă alimentarea curentului, iar trenul Regio 2710 Directia Simeria - Petroșani cu 11 călători a rămas oprit între halta Merișor și Bănița, până la ora 20.12.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×