x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Caz incredibil în Galaţi: Un bărbat cu mandat european de arestare a fugit din sediul Poliţiei

Caz incredibil în Galaţi: Un bărbat cu mandat european de arestare a fugit din sediul Poliţiei

10 Ian 2019   •   16:48
Caz incredibil în Galaţi: Un bărbat cu mandat european de arestare a fugit din sediul Poliţiei

Poliţiştii gălăţeni sunt joi în alertă după ce un bărbat cu mandat european de arestare şi care urma să fie reţinut pentru 24 de ore a fugit din sediul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi.

Potrivit poliţiştilor, bărbatul, de 38 ani, din localitatea Barcea, urma să fie reţinut pentru 24 de ore în baza unui mandat european de arestare emis pe numele său de autorităţile din Austria. Bărbatul este suspectat că a săvârşit două infracţiuni de furt în Austria, un furt auto şi unul din bancomat, şi urma să fie reţinut în vederea extrădării.

Când a auzit că va fi reţinut, bărbatul a pretins că îi este rău şi a mers la toaletă. La un moment dat, poliţiştii au constatat că tânărul a fugit din toaleta instituţiei şi au dat alarma. Tot oraşul a fost împânzit de filtre de poliţie, care îl caută pe fugar.

Este vorba despre Stănică Busuioc, de 38 ani, 1,74 m înălţime, 75 kilograme, care purta un fes negru, geacă neagră cu glugă şi cu mâneci argintii, pantaloni gri deschis şi tenişi din piele negri. Mai mult, poliţiştii au cerut şi ajutorul poliţiştilor din oraşele vecine pentru a fi căutat bărbatul. Cine poate da informaţii este rugat să sune la 112 sau la cea mai apropiată secţie de poliţie. AGERPRES

×