Un nou-născut a fost găsit mort în incinta unei firme din oraşul Topoloveni, din cercetări reieşind că mama este o angajată a societăţii, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
"În cursul zilei de 9 noiembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Topoloveni au fost sesizaţi cu privire la faptul că în incinta unei societăţi a fost identificat un nou-născut decedat. Din cercetări a rezultat că o femeie de 35 de ani din Bogaţi, angajată a societăţii, ar fi născut la termen, în cursul nopţii de 8 spre 9 noiembrie, după care ar fi abandonat nou-născutul", se precizează într-un comunicat al IPJ Argeş.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârşită de către mamă, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni.
Femeia de 35 de ani a fost condusă la sediul Poliţiei Topoloveni, pentru cercetări şi luarea măsurilor legale care se impun.