x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Caz șocant în Suceava: O elevă a fost violată în cimitir de doi colegi, după o petrecere

Caz șocant în Suceava: O elevă a fost violată în cimitir de doi colegi, după o petrecere

19 Mai 2019   •   12:10
Caz șocant în Suceava: O elevă a fost violată în cimitir de doi colegi, după o petrecere

O fată de 16 ani, din Gropeni, în Suceava, a fost batjocorită de doi colegi, în cimitirul din sat, după o petrecere la școală.

În urmă cu câteva zile, Judecătoria Rădăuți a dat o primă sentință în acest caz, petrecut la începutul acestui an, care a stârnit revolta oamenilor din Gropeni.

Cei doi tineri acuzați că au participat la viol au de stat după gratii 5 ani și 4 luni, respectiv 3 ani și 4 luni. Sentințele au fost emise de Judecătoria Rădăuți și nu sunt definitive, putând fi atacate cu apel.

Judecătoria Rădăuți a mai decis să-i mențină în arest preventiv pe cei doi tineri, probabil până la o condamnare definitivă.Agerpres

×