Un elev din Galaţi a ajuns la spital cu arsuri grave după un experiment nereuşit. Băiatul a turnat spirt peste o bucată de brânză şi apoi i-a dat foc.
Elev în clasa a IX-a la Colegiul 'Emil Racoviţă' din Galaţi, la secţia Biologie-Chimie, tânărul a încercat să facă un experiment, împreună cu câţiva colegi, în camera din internatul în care locuieşte.
Astfel, el a turnat spirt peste o bucată de brânză topită şi apoi i-a dat foc pentru a observa ce se întâmplă.
Pentru că nu a ars, elevul din Galaţi a mai turnat spirt direct peste flacără, însă, din nefericire, spirtul care ardea i-a ajuns pe mâini şi pe abdomen.
Colegii lui au stins flăcările şi au sunat la 112, iar un echipaj medical l-a transportat de urgenţă la spital.
"Momentan pacientul este cu prognostic rezervat, este cu arsură gradul 2 pe 25% din suprafaţa corporală, a suferit două intervenţii chirurgicale şi vor mai urma altele pe parcurs. O arsură are întotdeauna o evoluţie deosebită, cu complicaţii, să sperăm că va fi o evoluţie bună. Are arsuri pe torace, membre şi în regiunea cervicală"
Atât conducerea liceului, cât şi Poliţia au deschis anchete pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.Observator.tv