x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Caz şocant la Mamaia! Plaja terapeutică destinată copiilor cu dizabilităţi este ocupată de turiştii

Caz şocant la Mamaia! Plaja terapeutică destinată copiilor cu dizabilităţi este ocupată de turiştii

19 Iul 2018   •   14:44
Caz şocant la Mamaia! Plaja terapeutică destinată copiilor cu dizabilităţi este ocupată de turiştii

Plajă terapeutică destinată tuturor categoriile de persoane cu dizabilităţi, inaugurată la Mamaia, a fost ocupată de turiştii de ocazie, care blochează distracţia copiilor cu probleme doar pentru a face plajă pe pontonul plutitor.

Situaţia a fost semnalată de realizatorul proiectului plajei terapeutice, psihologul Adrian Gemănaru, preşedintele Centrului Psihologic “Marea Neagră”. Acesta a postat o fotografie pe Facebook cu câţiva turişti care se bronzează chiar pe pontonul plutitor destinat copiilor şi adulţilor cu dizabilităţi.

„Să râzi sau să plângi? Suntem fără scăpare! Deşi am prezentat şi afişat în mod clar că această plajă frumoasă este realizat[ pentru persoanele cu nevoi speciale şi pentru toţi copiii, există adulţi ce trec peste orice limită de bun simţ. Cum să ocupi un ponton destinat strict copiilor doar ca să faci plajă? Cât de lacom şi egoist poţi să gândeşti ca să blochezi distracţia copiilor la mare doar ca să faci plajă pe pontonul plutitor? Din ce în ce mai greu!!!”, comentează psihologul pe pagina sa de Facebook.

Recent, aceeaşi plajă a fost ocupată de tineri care consumau alcool.

„Deşi am afişat pe plajă Regulamentul de funcţionare, unde scrie în mod clar că fumatul şi consumul de băuturi alcoolice este interzis, un grup de tineri nu a ţinut cont de acest aspect şi a consumat alcool, deşi în jurul lor, după cum se poate vedea şi pe film, plaja este plină de copii. La solicitarea mea de a părăsi zona de plajă mi-au răspuns sarcastic: Suntem aici deoarece medicul nostru de la Călăraşi ne-a prescris terapie cu bere”, a mai comentat psihologul.

Plaja terapeutică accesibilizată pentru toate categoriile de persoane cu dizabilităţi funcţionează din acest sezon estival în staţiunea Mamaia, fiind dotată cu o rampă de acces, dar şi cu un ponton plutitor şi fotoliile mobile. Iniţiativa aparţine Centrului Psihologic „Marea Neagră”, iar plaja, cu o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi, se află dispusă în zona Cazino, lângă pontonul vechi al staţiunii, şi este, potrivit reprezentanţilor centrului, „o plajă senzorială care se adresează celor cinci simţuri umane ce sunt stimulate astfel în mod direct”.

Turiştii aflaţi pe această plajă se pot relaxa într-o zona specială destinată cearșafurilor. Având în vedere caracterul terapeutic al acestei zone, pe tot cuprinsul plajei nu au fost amplasate şezlonguri pentru a permite vizitatorilor să se bucure de nisip.

Un punct de atracţie al plajei este pontonul plutitor instalat la malul mării, element ce atrage ca un magnet toţi copiii aflaţi pe plajă, fiind un loc de joacă perfect.

Accesul pe tot sectorul de plajă şi participarea la ateliere este gratuită și nu se percep niciun fel de taxe pentru atelierele organizate pe această plajă. Telegrafonline

×