x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Cluj - 6 persoane, intoxicate cu gaz metan, între care 3 erau copii

Cluj - 6 persoane, intoxicate cu gaz metan, între care 3 erau copii

24 Oct 2016   •   13:31
Cluj - 6 persoane, intoxicate cu gaz metan, între care 3 erau copii
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Șase persoane din județul Cluj, cinci din comuna Baciu, între care trei copii, și una din municipiul Turda, s-au intoxicat, în noaptea de duminică spre luni, cu gaz metan și au fost transportate la spital.

Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriș, a declarat că în primul caz, cauza intoxicării a fost montarea defectuoasă a unei centrale termice.

”În comuna Baciu s-au intoxicat cu gaz metan cinci persoane, membre ale unei familii, părinții și trei copii, care au fost transportate la spital. Erau conștiente în momentul intervenției echipajelor noastre și reclamau dureri de cap și grețuri. Cauza intoxicării este, din primele cercetări, montarea defectuoasă a unei centrale termice. Ulterior, s-a intervenit în municipiul Turda, unde o persoană a fost transportată la spital după ce ar fi stat o perioadă mai mare de timp cu aragazul pornit într-o încăpere neaerisită”, a spus Biriș.

Reprezentanții ISU Cluj fac apel la populație să aibă grijă, în perioada sezonului rece, la modul în care fac foc la aragaz, să ia măsuri să nu lase focul nesupravegheat, să verifice instalațiile de gaz și centralele termice, pentru evitarea unor incidente similare.

Sursa: reporterntv.ro

×