x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale VIDEO Cluj: Accident grav, în zona Feleacu

VIDEO Cluj: Accident grav, în zona Feleacu

01 Oct 2022   •   13:26
VIDEO Cluj: Accident grav, în zona Feleacu

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 1 Cluj-Napoca – Turda, în zona localității Feleacu, județul Cluj, a avut loc un accident rutier produs între patru autovehicule, soldat cu șase persoane rănite.

Șase persoane, între care un copil de 12 ani, au fost rănite, sâmbătă, după ce șoferul unei mașini a ajuns pe contrasens și a intrat în coliziune cu alte trei autoturisme.

Potrivit Poliției Cluj, accidentul s-a produs în comuna Feleacu.

Din primele informații, un șofer în vârstă de 37 de ani, din Cluj-Napoca, care circula cu autoturismul pe direcția Turda spre Cluj-Napoca, la km 466+560 m, în afara localității Feleacu, într-un viraj la dreapta a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ulterior a ajuns pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune cu alte trei autoturisme.

În urma impactului, șoferul de 37 de ani, două femei, dintre care o minoră de 12 ani, dar și trei bărbați cu vârste cuprinse între 36 și 47 de ani au necesitat îngrijiri medicale.

Traficul rutier a fost blocat pentru aproximativ o oră și 20 de minute.

×
Subiecte în articol: accident