Adrian Ionuț Gâdea, președintele CJ Teleorman, anunță, luni, că s-a dat startul pentru execuția unui nou spital.
„Astăzi (luni - n.r.), a fost predat către Compania Națională de Investiții - CNI, amplasamentul noului corp de clădire care va fi construit la Spitalul Județean de Urgență Alexandria! Cu acest prilej, directorul general al Companiei Naționale de Investiții - CNI SA, Manuela Pătrășcoiu, reprezentantul titularului investiției, s-a întâlnit cu autoritățile județene și locale. Astfel, putem spune că, de astăzi, s-a dat Startul și va începe execuția noului obiectiv”, spune Gâdea.
Clădirea va fi practic un nou spital care va avea heliport, subsol, parter și 5 etaje, unde vor fi relocate secțiile care funcționează în acest moment în Corpul C al spitalului județean de urgență, corp care nu mai corespunde standardelor și normelor actuale de derulare a actului medical.
Consiliul Județean Teleorman, în subordinea căruia se află spitalul, este beneficiarul final al investiției, pe care o consideră o prioritate pentru teleormăneni.
(sursa: Mediafax)