Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești și cei ai Biroului Siguranță Școlară Prahova au fost sesizați de un cadru didactic al unei unități de învățământ din Ploiești despre faptul că o minoră ar fi fost amenințată de o alta cu acte de violență.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar în urma verificărilor au stabilit că o fată de 11 ani, din comuna Târgșoru Vechi, ar fi primit înregistrări audio care conțineau amenințări cu acte de violență de la o altă colegă, tot de 11 ani, din comuna Sângeru.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de amenințare, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.
(sursa: Mediafax)