x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Constănțean, reținut după ce a intrat în casă peste o vârstnică din Caraș-Severin și a violat-o

Constănțean, reținut după ce a intrat în casă peste o vârstnică din Caraș-Severin și a violat-o

17 Oct 2022   •   10:15
Constănțean, reținut după ce a intrat în casă peste o vârstnică din Caraș-Severin și a violat-o

Un bărbat de 39 de ani, din Constanța, este suspectat că a intrat peste o femeie de 81 de ani în casă, în comuna Fârliug, județul Caraș-Severin, și a violat-o. Pentru faptele sale, individul a fost reținut, iar luni va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Polițiști de la Secția 1 Poliție Rurală Reșița au reținut, duminică, pentru 24 de ore un bărbat de 39 de ani, din județul Constanța, bănuit că în noaptea de 14 spre 15 octombrie ar fi pătruns fără drept în locuința unei femei de 81 de ani din comuna Fârliug, ar fi agresat-o fizic și ar fi întreținut cu aceasta raporturi sexuale prin constrângere.

„În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 00.10, cel în cauză ar fi pătruns în locuința femeii prin spargerea unui geam de la o cameră și ar fi întreținut cu aceasta relații sexuale, împotriva voinței femeii, apoi a părăsit locuința, fiind identificat la scurt timp de polițiști. Victima a fost transportată la spital, fiind examinată medico-legal și rămânând internată”, anunță, luni, Poliția Caraș-Severin.

În cursul zilei de luni, bărbatul de 39 de ani va fi prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, cu propunere de arestare preventivă, iar în cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și violare de domiciliu.

Cercetările au loc sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: vârstnică violată