x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Cum a fost umilită o elevă de 11 ani, chiar de dirigintă, la Satu Mare

Cum a fost umilită o elevă de 11 ani, chiar de dirigintă, la Satu Mare

14 Apr 2019   •   18:10
Cum a fost umilită o elevă de 11 ani, chiar de dirigintă, la Satu Mare

O fetiță de doar 11 ani – elevă în clasa a V-a la Școala ”Vasile Lucaciu” din Carei – ar fi fost umilită de către dirigintă în fața întregii clase.

Diriginta s-ar fi supărat pe fetiță pentru că și-ar fi schimbat culoarea părului, scrie presasm.ro.

Așa că a pus-o pe fată să își taie singură pletele decolorate, în fața întregii clase, fapt care i-a făcut pe copii să se amuze.

Eleva provine dintr-o familie foarte modestă.

”Priviți și voi cum a fost umilită pe data de 11.04.2019 această fetiță dintr-o școală gimnazială din județul Satu Mare, orașul Carei. Această elevă și-a decolorat părul, iar diriginta nemulțumită de această faptă i-a dat foarfeca în mână și a obligat-o să se tundă în fața clasei, umilind-o în ultimul hal. Fata, cu rușine și lacrimi de durere în ochi, se ascunde de colegii de școală purtând șapcă și capișon non-stop.  Fapta elevei se putea rezolva și în alt mod, nu cum a procedat diriginta ei, care normal trebuia să îi fie un al doilea părinte”, a spus un părinte. Antena 3

×
Subiecte în articol: elevă umilita diriginta satu mare