x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un bărbat a amenințat vânzătoarea unui magazin cu un cuțit și a luat banii din casa de marcat

Un bărbat a amenințat vânzătoarea unui magazin cu un cuțit și a luat banii din casa de marcat

de Redacția Jurnalul    |    29 Ian 2024   •   17:55
Un bărbat a amenințat vânzătoarea unui magazin cu un cuțit și a luat banii din casa de marcat

Un bărbat a amenințat vânzătoarea unui magazin din Popești-Leordeni cu un cuțit și a smuls sertarul casei de marcat în care se aflau 800 de lei. Bărbatul a fost arestat preventiv, luni, pentru 30 de zile.

Polițiștii din Popești-Leordeni au fost sesizați sâmbătă, în jurul orei 0.48, prin apel la 112, de o femeie, angajată la un magazin cu program non-stop, cu privire la faptul că un bărbat a intrat în magazin, iar, după ce a luat o sticlă de suc, a amenințat-o cu un cuțit după care a smuls sertarul de la casa de marcat în interiorul căreia se afla suma de aproximativ 800 de lei.

În urma cercetărilor, polițiștii au identificat un bărbat de 29 de ani, bănuit de comiterea faptei, iar, în urma probatorului administrat, aceștia l-au reținut pentru 24 de ore.

Luni, bărbatul a fost prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, care a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți, în cauză find dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: cutit magazin vânzătoare