x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Dan Cristian Popescu, viceprimar Sector 2: Dosarul depus de Bamboo pentru autorizaţia de funcţionare era incomplet

Dan Cristian Popescu, viceprimar Sector 2: Dosarul depus de Bamboo pentru autorizaţia de funcţionare era incomplet

21 Ian 2017   •   09:30
Dan Cristian Popescu, viceprimar Sector 2: Dosarul depus de Bamboo pentru autorizaţia de funcţionare era incomplet
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Dosarul depus de reprezentanţii Clubului Bamboo pentru a obţine autorizaţia de funcţionare, în acest an, era incomplet, lipsind autorizaţia de construire recepţionată, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, viceprimarul Sectorului 2, Dan Cristian Popescu. 

"În fiecare an se reautorizează, se obţine autorizaţia de funcţionare în baza unui set de acte. Depuseseră dosarul, dar incomplet. (...) În acest an au depus din nou dosarul, dar incomplet. Din fericire, se pare că aveau planul acesta de acţiune la incendiu, de evacuare, vizat de ISU. Am văzut că nu au fost victime. Probabil a contat şi chestia aceasta. Dar nu aveau alte acte, cum ar fi autorizaţia de construire recepţionată", a precizat viceprimarul de sector. 

Dan Cristian Popescu a mai declarat că pentru acelaşi motiv, al dosarului incomplet în vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare, anul trecut, reprezentanţii Primăriei au amendat clubul respectiv. 

Viceprimarul a anunţat că din această seară va începe o acţiune de control la toate cluburile de pe raza Sectorului, dar şi că aleşii locali au în vedere adoptarea unei hotărâri de consiliu care se permită închiderea cluburilor care funcţionează ilegal. 

"Ne gândim să adoptăm o hotărâre de consiliu local, care să completeze legislaţia şi care să ne permită să punem sigiliu pe cluburile astea care funcţionează ilegal. Pentru că noi, astăzi, nu avem această competenţă, să putem efectiv să punem sigiliul, putem da o suspendare scriptică, pe care ei o iau sau nu în serios", a precizat Dan Cristian Popescu. 

Responsabilitatea avizării dosarului de autorizare revine Direcţiei de Control din cadrul Poliţiei Locale. 

"Am vorbit cu ei şi mi-au spus că începuseră să ia dosarele la mână. Nu au ajuns la acesta până acum, dar ar fi primit, probabil, amendă în luna ianuarie. (...) Cuantumul este foarte mic, cluburile nici nu clipesc la suma asta", a mai spus el. 

Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la clubul Bamboo din Capitală. Clubul a ars în totalitate, clădirea fiind prăbuşită în cea mai mare proporţie. AGERPRES

×