x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Decizie ȘOC în cazul crimei din Capitală. Ce se întâmplă cu mama fetiței găsită moartă într-o canapea. Lucian Bode face precizări

Decizie ȘOC în cazul crimei din Capitală. Ce se întâmplă cu mama fetiței găsită moartă într-o canapea. Lucian Bode face precizări

de Redacția Jurnalul    |    07 Iun 2023   •   11:17
Decizie ȘOC în cazul crimei din Capitală. Ce se întâmplă cu mama fetiței găsită moartă într-o canapea. Lucian Bode face precizări
Sursa foto: Antena 3 CNN

Mama fetiței găsită moartă într-o canapea dintr-un apartament aflat în Sectorul 4 al Capitalei a fost eliberată din arestul din Spania, potrivit antena3CNN.

Deși tatăl copilului a anunțat dispariția la poliție, în urmă cu o lună, autoritățile nu au întreprins nicio acțiune de căutare. Mai mult, acum mama fetei a fost eliberată din arest. 

Totodată, Lucian Bode, ministrul de Interne, spune că ancheta în cazul fetei de 12 ani găsită moartă în canapea se desfăşoară în mai multe ţări, iar cei vinovaţi vor fi traşi la răspundere cât mai repede. Acesta nu a oferit detalii. 

„Acţiunea cu privire la cercul de suspecţi şi alte aspecte de acest gen eu în acest moment nu pot să vi le ofer Activităţile poliţieneşti premergătoare deschiderii dosarului penal sunt parte a dosarului penal. Vă daţi seama că acesta este motivul pentru care Poliţia Capitalei nu vă poate da detalii cu privire de ce a făcut înainte de deschiderea dosarului penal, dar fiţi convinşi că toate aceste aspecte vor fi lămurite, inclusiv ceea ce dumneavoastră îmi sugeraţi în întrebare, dacă Poliţia a intervenit la timp sau ce a făcut în perioada respectivă, ce activităţi a desfăşurat Poliţia în etapa despre care vorbeaţi”, afirmă demnitarul.

Ministrul precizează că oferirea detaliilor din anchetă este decisă de procurorul de caz. 

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a sesizat, luni, din oficiu după ce proprietarul unei locuințe din Sectorul 4 al Bucureștiului a găsit în lada canapelei un cadavru care se afla într-un sac, după plecarea chiriașilor.

„La data de 03.06.2023, poliţiştii Secţiei 16 au fost sesizaţi de proprietarul unui apartament din municipiul Bucureşti, Sector 4, cu privire la faptul că, după plecarea unor chiriaşi, a găsit în lada canapelei un sac din plastic, ce emană un miros de putrefacţie. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a sesizat din oficiu şi a început urmărirea penală cu privire la infracţiunea de omor. În datele de 3 şi 4.06.2023, procurorul criminalist, poliţişti din cadrul Serviciului Omoruri şi cei din cadrul Serviciului Criminalistic au efectuat cercetarea la faţa locului, fiind ridicate mai multe mijloace de probă ce urmează a fi valorificate în cauză", se arăta în comunicatul precedent al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

ȘTIRE INIȚIALĂ Mama fetiței care a fost găsită moartă într-o canapea a fost audiată prin video în Spania de anchetatori români. 

Ea se afla la muncă în Spania și a fost arestată de autoritățile locale. Simona Monica Iftimovici afirmă că a fost plecată de acasă iar când s-a întors, copilul nu se mai afla în locuință. Partenerul ei i-a spus că Ana Maria a plecat la tatăl ei. Însă faptul că mama nu l-a sunat pe tatăl copilului pentru a verifica informația, ridică semne de întrebare. Cuplul închiriase apartamentul din sectorul 4 al Capitalei, potrivit antena3CNN

Unele surse afirmă bărbatul că s-ar afla tot în Spania. Ilie Marcel Șerbuc este acum principalul suspect în cazul crimei din cartierul Berceni. Unele surse afirmă că bărbatul ar fi recidivist și are dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Autopsia victimei arată că a fost ucisă prin strangulare. Pe fetiță o cheamă Anamaria Constantin și avea 12 ani.

”La data de 6.06 2023, în baza concluziilor expertizei genetice judiciare efectuate de Institutul Național de Criminalistică, s-a stabilit că persoana decedată, găsită într-un sac de plastic în lada canapelei unei locuințe din municipiul București, sectorul 4, este o minoră în vârstă de 12 ani, identificarea având loc prin compararea profilului genetic al cadavrului cu profilul genetic al tatălui minorei”, transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Tatăl fetiței, unchiul și bunica, au fost la INML și apoi au dat declarații la poliție. Aici au aflat că Anamaria a murit în chinuri groaznice.

Copilul avea domiciliul la tată dar și-a petrecut Paștele la mamă. Tatăl spune că tatălui ultima oară și-a văzut fata înainte de Paște. În data de 17 aprilie, bunica a vorbit ultima oară cu mama. Ana, mama ei și partenerul acesteia au petrecut împreună Sărbătorile Pascale.

”Venim vineri acasă toți. Ana are telefonul stricat. Venim vineri pe la voi. E cu noi, nu vrea să mai meargă acasă. Venim vineri”, se arată în mesajul trimis bunicii de către mama Anei. 

Însă vineri, 21 aprilie, aceștia nu au venit la locul de întâlnire și nici nu au mai răspuns la telefon. Tatăl Anei a anunțat la poliție dispariția fetei pe 5 mai. 

Ce spune mama fetiței găsită moartă într-o canapea

 

×
Subiecte în articol: fetita capitala moarta canapea