x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Deținutul de la Penitenciarul Deva care a evadat dintr-un punct de lucru a fost prins

Deținutul de la Penitenciarul Deva care a evadat dintr-un punct de lucru a fost prins

de Redacția Jurnalul    |    15 Iul 2024   •   21:25
Deținutul de la Penitenciarul Deva care a evadat dintr-un punct de lucru a fost prins

Bărbatul care a evadat luni la prânz dintr-un punct de lucru din apropierea Penitenciarului Deva a fost prins, a anunțat IPJ Hunedoara.

„Persoana care a evadat din Penitenciarul Deva, a fost depistată pe raza localității Sântandrei, județul Hunedoara”, au transmis reprezentanții poliției, care au precizat că deținutul a fost prins.

Bărbatul de 31 de ani, din comuna Gurghiu, județul Mureș, a evadat în timp ce se afla la un punct de lucru situat în apropierea Penitenciarului Deva.

Acesta era condamnat pentru furt calificat.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: deva prins detinut