x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Doi români, arestați după ce au fost prinși cu opt migranți indieni înghesuiți într-un autoturism

Doi români, arestați după ce au fost prinși cu opt migranți indieni înghesuiți într-un autoturism

11 Iul 2022   •   18:35
Doi români, arestați după ce au fost prinși cu opt migranți indieni înghesuiți într-un autoturism

Polițiștii de frontieră au prins doi români care au încercat să aducă ilegal din Serbia opt indieni. Judecătorul a decis arestarea preventivă a celor doi pentru 30 de zile pentru trafic de migranţi.

Sîmbătă seara poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timișoara în cooperare cu lucrători din cadrul SPF Jimbolia și SPF Lunga au desfășurat o acțiune privind prevenirea şi combaterea traficului de migranți în zona de frontieră, ocazie cu care a fost organizat un filtru pe DN 59A, între localitățile Jimbolia și Cărpiniș.

Polițiștii de frontieră au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea unui autoturism marca VW Bora, înmatriculat în România, despre care existau suspiciuni că şoferul transportă migranți din zona de frontieră.

„În urma controlului efectuat, s-a constatat că șoferul și pasagerul din dreapta sunt cetățeni români, iar în interiorul maşinii se aflau opt cetățeni străini, fără documente de identitate asupra lor. Cei opt cetățeni străini și cei doi români au fost conduși la sediul instituției pentru cercetări. În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că cei opt străini sunt din India, cu vârste cuprinse între 17 şi 34 de ani, declarând că au trecut ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, pe la frontiera verde cu intenția de a ajunge în Vestul Europei cu sprijinul cetățenilor români. În cauza polițiștii de frontieră efectuază cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii , pentru pasagerii autoturismului”, transmite Poliția de Frontieră

Potrivit sursei citate cei doi români, șoferul și pasagerul, care au sprijinit grupul de migranţi, sunt cercetați pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, iar pe numele lor, judecătorul de dreptul si libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş a admis propunerea procurorului de caz, fiind dispusă cercetarea în stare de arest preventiv pentru 30 de zile.

 

(sursa: Mediafax)

×