x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Locale Dosar penal pentru un elev din Sibiu

Dosar penal pentru un elev din Sibiu

Publicat la 15 Dec 2016 12:20 Modificat la 15 Dec 2016 12:20
Dosar penal pentru un elev din Sibiu

Unui elev în vârstă de 16 ani i s-a întocmit dosar penal după ce a aprins o petardă pe holul şcolii, a precizat joi, pentru AGERPRES, Elena Welter, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Sibiu. 

Nimeni nu a fost rănit, potrivit sursei citate. Elevul învaţă la Centrul Şcolar de Educaţie Inclusivă din oraşul Dumbrăveni. 

Adolescentul riscă amendă sau închisoarea de la trei luni la un an, potrivit legii. 

×