x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Două case s-au făcut scrum în Giurgiu, iar proprietarul a murit

Două case s-au făcut scrum în Giurgiu, iar proprietarul a murit

de Redacția Jurnalul    |    18 Aug 2025   •   09:52
Două case s-au făcut scrum în Giurgiu, iar proprietarul a murit
Sursa foto: Hepta

Un bărbat de 65 de ani a fost găsit carbonizat în dormitor în urma unui incendiu în care au ars două case situate în aceeași curte în localitatea Singureni, județul Giurgiu.

Potrivit ISU Giurgiu, un bărbat în vârstă de 65 de ani a murit în noaptea de duminică spre luni într-un incendiu violent care a izbucnit în gospodăria sa din localitatea Singureni.

Soția acestuia a reușit să iasă la timp din casă.

Când au ajuns pompierii, ardeau generalizat două case aflate în aceeași curte și anexe.

Când au reușit să pătrundă în locuință, pompierii l-au găsit pe proprietar în dormitor, însă din nefericire acesta nu a mai putut fi salvat.

Au ars două locuințe aflate în aceeași curte, bunurile din interior, anexe în care se aflau animale, păsări și alte bunuri.

Au fost salvate casele vecine. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: incendiu giurgiu proprietar mort