x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Trafic de cocaină la TULCEA. Două persoane au fost reținute

Trafic de cocaină la TULCEA. Două persoane au fost reținute

de Redacția Jurnalul    |    05 Apr 2023   •   22:15
Trafic de cocaină la TULCEA. Două persoane au fost reținute

Două persoane din Tulcea au fost reținute în timpul unei anchete privind traficul de droguri. Cele două persoane sunt bănuite că au comercializat cocaină în oraș.

Ancheta a vizat două persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, și a fost derulată de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Tulcea.

„În cauză s-a reținut faptul că, începând cu luna februarie 2023, unul dintre bănuiți, prin intermediul celui de al doilea bănuit, ar fi comercializat, în mod repetat, droguri de mare risc (cocaină) consumatorilor din județul Tulcea. La data de 4 aprilie a.c., au fost puse în aplicare cinci mandate de percheziție domiciliară, în județul Tulcea, fiind descoperite și ridicate peste 550 de grame de cocaină și 3 cântare electronice de precizie”, au anunțat anchetatorii.

Totodată, procurorii au dispus reținerea pentru 24 de ore a celor două persoane. Acestea ar putea fi arestate preventiv.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: droguri trafic tulcea