x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Elicopter SMURD, solicitat pentru preluarea unuia dintre cei 9 răniţi în accidentul de la Câineni

Elicopter SMURD, solicitat pentru preluarea unuia dintre cei 9 răniţi în accidentul de la Câineni

11 Aug 2019   •   16:21
Elicopter SMURD, solicitat pentru preluarea unuia dintre cei 9 răniţi în accidentul de la Câineni

Autorităţile din Vâlcea au solicitat un elicopter SMURD pentru una din cele nouă victime ale accidentului de duminică, de la Câineni, în urma căruia un microbuz cu 19 persoane la bord s-a răsturnat într-un şanţ de pe marginea drumului după ce s-a izbit de au autoturism, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea.

Potrivit sursei citate, este vorba de o femeie cu traumatism abdominal şi de coloană, celelalte opt persoane rănite fiind triate de personalul medical aflat la locul accidentului şi transportate la unităţi sanitare din apropiere.

"Sunt 21 de persoane implicate (19 în microbuz - 18 pasageri şi şoferul) şi două persoane din autoturism. Au rezultat nouă victime - două persoane din autoturism care au fost scoase de către participanţii la trafic şi care au facturi de membre, şi şapte persoane din microbuzul răsturnat, care prezintă diverse traumatisme. Toate victimele sunt conştiente şi nu sunt minori. Victima preluată de elicopterul SMURD, venit de la Craiova, este conştientă, dar are un traumatism abdominal şi de coloană", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu.

Autorităţile din Vâlcea au declanşat planul roşu de intervenţie, pentru gestionarea situaţiei din zonă fiind trimise mai multe ambulanţe atât de la Vâlcea, cât şi de la Sibiu, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi două echipaje de descarcerare.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ambulanţei Sibiu, Crinu Vasile Scridon, SAJ Sibiu a răspuns solicitării de la 112 Vâlcea pentru sprijin la accidentul petrecut pe Valea Oltului şi a trimis un echipaj tip C2 şi unul B2. De la Sibiu se mai deplasează şi două autospeciale SMURD C1 şi SMURD B Atvm.

Purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu a precizat că forţele dislocate asigură asistenţă medicală tuturor victimelor accidentului. Potrivit acestuia, trei femei rănite au fost preluate de echipajele de ambulanţă sibiene.

Din informaţiile poliţiştilor, accidentul s-ar fi produs după ce autoturismul ar fi pătruns pe contrasens unde a lovit microbuzul care circula dinspre Sibiu spre Râmnicu Vâlcea. Conducătorii au fost testaţi cu etilotestul, rezultatul fiind negativ.

Traficul rutier în zonă este blocat total. AGERPRES

×