x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Elicopter SMURD solicitat pentru un biciclist accidentat în staţiunea Păltiniş

Elicopter SMURD solicitat pentru un biciclist accidentat în staţiunea Păltiniş

16 Iun 2019   •   15:00
Elicopter SMURD solicitat pentru un biciclist accidentat în staţiunea Păltiniş

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu a solicitat, duminică, venirea elicopterului SMURD de la Târgu Mureş, în staţiunea Păltiniş, pentru a prelua un biciclist care a căzut şi este în stop cardio-respirator.

"ISU Sibiu intervine cu două echipaje SMURD şi un echipaj de pompieri în staţiunea Păltiniş, drumul forestier de la Telescaun pentru acordarea asistenţei medicale unei victime, bărbat, aproximativ 30 ani, căzut cu bicicleta, inconştient, posibil intrat în stop cardio-respirator. Momentan se acordă îngrijiri medicale şi se efectuează manevrele de resuscitare a victimei. S-a solicitat venirea elicopterului SMURD Târgu Mureş", a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Alina Voina.

Potrivit sursei citate, la locul accidentului se află şi salvamontiştii din staţiunea Păltiniş. AGERPRES

×