x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Fără animale la circ, au decis consilierii Capitalei

Fără animale la circ, au decis consilierii Capitalei

31 Ian 2017   •   13:21
Fără animale la circ, au decis consilierii Capitalei

Dresura de animale nu va mai fi inclusă în obiectul de activitate al Circ&Variete Globus Bucureşti, conform unui proiect de hotărâre adoptat, ieri, de consilierii generali ai Capitalei. Votul vine la scurt timp după ce mai multe animale „pensionate” de la circ au murit într-un incendiu.

În debutul şedinţei, primarul general, Gabriela Firea, a declarat că spectacolele circului Globus nu vor mai cuprinde numere care presupun dresura de animale, respectând în acest fel o tendinţă europeană şi mondială. Ea a menţionat că, potrivit specialiştilor, animalele dresate în vederea prezentării în spectacole de circ sunt supuse unor rele tratamente, chiar dacă din spectacole nu reiese acest lucru şi totul pare frumos. Gabriela Firea a atras atenţia asupra faptului că circuri prestigioase, precum Cirque du Soleil, au renunţat la spectacolele care implică folosirea animalelor. Animalele de la Globus vor fi relocate, în baza unui protocol încheiat cu Fundaţia Vier Pfoten, în termen de cel mult şase luni de la data intrării în vigoare a hotărârii. În următoarea şedinţă a CGMB va fi introdus un proiect de hotărâre privind interzicerea spectacolelor cu animale pe raza municipiului Bucureşti.

RATB dă internet

Regia de transport a Capitalei va fi împuternicită să demareze proceduri privind instalarea de internet wireless gratuit în autovehicule şi un sistem de informare pentru călători despre traseele mijloacelor de transport în comun şi timpii estimaţi de aşteptare în staţie, după ce două proiecte de hotărâre în acest sens au fost adoptate, tot ieri, de CGMB.

Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), care propune o serie de măsuri menite să contribuie la descongestionarea traficului şi reducerea poluării în regiunea Bucureşti-Ilfov, nu a mai fost dezbătut ieri, pentru a permite noi consultări pe marginea proiectului

×