x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Femeie ucisă din greșeală de soțul ei

Femeie ucisă din greșeală de soțul ei

de Redacția Jurnalul    |    05 Sep 2023   •   09:00
Femeie ucisă din greșeală de soțul ei

O femeie a avut parte de un sfârşit tragic în propria gospodărie, după ce ar fi fost împuşcată din greşeală de soţul său. Tragedia a avut loc, luni seară, în satul Hilişeu-Crişan, comuna Hilișeu-Horia din județul Botoșani.

Cei doi soţi, ambii în vârstă de 50 de ani se aflau în locuinţa lor, scrie „Monitorul de Botoșani”. În timp ce mânuia arma, bărbatul și-ar fi împușcat femeia din greșeală. Arma, cu aer comprimat, deținută ilegal, fusese adusă din Austria de fratele iubitei fiului familiei și era proiectată pentru tirul sportiv.  Aceasta fusese împrumutată familiei victimei pentru a alunga animalele sălbatice din apropierea gospodăriei.

Cei doi soți aveau împreună doi ciopii mari și, potrivit vecinilor, nu aveau probleme conjugale.

Potrivit IPJ Botoșani, femeia avea o rană la gât.

„La data de 4 septembrie 2023, în jurul orei 20:00, am fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că o femeie, de 50 de ani, din comuna Hilișeu Horia a fost găsită în stare de inconștiență în locuință. Aceasta prezenta o plagă împușcată la nivelul gâtului, ulterior fiind constatat decesul de către cadrele medicale”, au anunțat polițiștii, citați de Mediafax.

În camera în care se afla cadavrul a fost descoperită o armă. Proprietarul nu are autorizație, a precizat poliția.

„În camera în care se afla victima a fost descoperită o armă neletală, cu aer comprimat pentru tir sportiv. Din primele verificări s-a stabilit faptul că arma respectivă era procurată dintr-o altă țară si introdusă în România de o cunoștință a familiei victimei, fiind utilizată pentru a alunga animalele sălbatice din apropierea gospodăriei. Arma este din categoria celor supuse autorizării, însă proprietarul nu era autorizat în acest sens”, au explicat polițiștii.

Anchetatorii fac verificări pentru a afla ce s-a întâmplat. Ei au deschis un dosar penal de ucidere din culpă, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept și contrabandă.

 

×
Subiecte în articol: ucisa de sot arma aer comprimat