x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Firea: Capitala, iluminată de Paști din banii economisiți de Primărie

Firea: Capitala, iluminată de Paști din banii economisiți de Primărie

de Alice Petrescu    |    14 Mar 2017   •   11:30
Firea: Capitala, iluminată de Paști din banii economisiți de Primărie

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a anunţat ieri că intenţionează să realizeze un iluminat festiv de Paşte în mai multe zone din centrul Capitalei, cu peste 1300 de beculeţe,  costul  final urmând să se ridice la  aproximativ  180.000 euro. Edilul  şef al Capitalei a mai precizat că la ora actuala primăria îşi permite aceasta investitie, întrucât  în ultimele opt luni au fost economisite mai multe  zeci de milioane de euro de în contracte ale Primăriei cu o serie de firme.   
 

Potrivit Gabrielei Firea, iluminatul festiv în perioada sărbatorilor pascale reprezintă un proiect de suflet al Primăriei Capitalei şi vine în contexul în care bucureştenii au declarat că  îsi doresc un oraş frumos şi curat. Manopera şi energia electrică  acestui proiect este de 176.300 de euro, iar beculețele vor fi montate în zonele Universitate, Romană, Unirii, Centrul Vechi . De asemenea, primarul Capitalei a precizat că, de Paște, se va organiza  un târg specific în piaţa Constituţiei  unde vor avea  loc evenimente culturale, spectacole şi vor fi amenajate casuţe în care se vor comercializa produse tradiţionale. Vor exista numeroase surprize şi pentru copii, au anunțat reprezentanții municipalității. Cei mici vor avea  locuri special amenajate de joacă  şi zone de agreement. În plus,  se doreşte ca pe perioada sărbătorilor pascale, Calea Victoriei, de la Guvern până la Piaţa Enescu  - zona Ateneului Român,  să devenină pietonală. Pe toată această suprafaţă  vor fi instalate mici scene unde vor evolua artişti şi vor fi instalate tarabe, după modelul marilor capitale europene.

×